Farul Constanţa a învins în deplasare, cu scorul de 2-1, echipa FCU Craiova, într-un meci din etapa a 16-a a Superligii, în care a revenit de la 0-1. În urma acestui rezultat, trupa lui Gică Hagi s-a distanţat la 8 puncte în fruntea campionatului.
Au marcat: Baeten ‘8 / Borza ’35, Popescu ‘51
Pe banca tehnică rămâne Florin Drăgan, care a preluat echipa, după plecarea lui Marius Croitoru.
Citește și
"Sigur că lipseşte concentrarea. Avem mingi simple şi nu reuşim să marcăm. Farul e o echipă care construieşte bine, ne-am propus să marcăm om la om şi să nu-i lăsăm să construiască. În mare parte am reuşit să facem asta, dar avem probleme la finalizare.
Nu e prima oară când se întâmplă. Şi în meciurile trecute am păţit asta, în ultimii 30 de metri. Bineînţeles că nu suntem fericiţi, dar eu zic că azi echipa nu a arătat rău. Am jucat de la egal la egal cu liderul campionatul şi cu puţină şansă puteam să facem egal", a spus Drăgan, după meci.