Hoffenheim a învins duminică, în deplasare, scor 3-2, gruparea Borussia Dortmund, în etapa a 23-a din Bundesliga.
Hoffenheim i-a pus probleme mari Borussiei, pe Signal Iduna Park. Ihlas Belou a deschis scorul pentru oaspeţi încă din minutul 3, dar elevii lui Edin Terzic au întors rezultatul în numai patru minute. Donyell Malen a egalat în minutul 21, iar Nico Schlotterbeck a făcut 2-1 pentru gazde în minutul 25. Oaspeţii au dat însă lovitura tot într-un interval de patru minute, în repriza secundă. Maximilian Beier a reuşit o dublă în minutele 61 şi 64 aducând în avantaj pe Hoffenheim, care s-a şi impus cu 3-2.
Citește și
Borussia Dortmund rămâne cu 41 de puncte, pe locul 4 în Bundesliga, iar Hoffenheim e pe locul 7, cu 30 de puncte.