Olimpiu Moruţan urmează să fie împrumutat de către Galatasaray la Ankaragucu, după ce echipa de care aparţine internaţionalul român a impus o condiţie extrem de avantajoasă pentru acesta.
Potrivit presei din Turcia, Galatasaray a fost de acord ca Moruţan să meargă timp de un sezon la Ankaragucu doar dacă mijlocaşul ofensiv va fi utilizat ca titular pentru a se adapta mai bine la fotbalul din ”Ţara Semilunei”.
Citește și
"Am ajuns la o înţelegere de principiu cu Galatasaray, cât şi cu jucătorul. Ultimele detalii legate de transferul lui Moruţan se discută acum", a dezvăluit preşedintele lui Ankaragucu.
- 6 goluri şi 8 pase de gol a reuşit Olimpiu Moruţan (24 de ani) sezonul trecut pentru Pisa, formaţia din Serie B la care l-a împrumutat Galatasaray, în 36 de jocuri oficiale.
- 3 goluri şi 5 pase de gol, tot în 36 de apariţii, a bifat Moruţan pentru gruparea ”Cim Bom Bom”.