Universitatea Craiova ar putea rămâne fără unul dintre antrenorii secunzi. Fanatik scrie că Octavian Benga este foarte aproape de a-i părăsi pe olteni, din dorinţa de a fi principal.
Sursa menţionată mai sus scrie că motivul despărţirii este legat de statutul la echipă al acestuia, el fiind secund atât în mandatul lui Corneliu Papură, cât şi în cel al lui Marinos Ouzounidis, care după ce a fost instalat şi-a adus un om de încredere. Este vorba despre Kolaj Bledar, fostul mare fotbalist albanez.
Citește și
Pe lângă Benga şi Bledar, cei de la Craiova îl mai au antrenor secund şi pe Dragoş Bon.
Situaţie complicată în clasament
”U” Craiova a ajuns la al doilea eşec la rând în Casa Liga 1, după cel din runda trecută, cu Academica Clinceni. În această etapă, oltenii au cedat pe terenul celor de la Sepsi, scor 0-2. Oltenii trebuie să se teamă că ar putea să piardă chiar şi poziţia a 3-a.
Marinos Ouzounidis are un nou test greu, duminică, contra celor de la FC Botoşani, de la ora 19:00, în direct pe Look Sport. Tehnicianul elen a declarat că se focusează pe deblocarea mentalului elevilor săi.
„Ca toate meciurile, va fi greu şi acesta cu Botoşaniul, dar pentru mine cel mai important lucru este ca echipa să-şi regăsească plăcerea de a juca fotbal, să ne regăsim ritmul de joc. Nu am evoluat deloc bine în ultimele două partide şi din această cauză am şi pierdut. Trebuie să ne recăpătăm încrederea, atât pentru restul meciurilor din play-off, cât şi pentru cele din Cupa României.
Fiecare meci cu Botoşaniul este greu, dar în acest moment mă preocupă mai mult echipa mea, care trebuie să-şi revină, să-şi recapete stilul de joc, să-şi recapete încrederea, să facem din nou ceea ce obişnuiam să facem. Trebuie să reintrăm în formă, să fim compacţi, să fim agresivi când nu avem mingea.
Sigur, nu este uşor în această perioadă, fiindcă jucătorii sunt obosiţi, atât fizic, cât şi mental, iar când pierzi meciuri este şi mai greu să-ţi revii, aşa că trebuie să fim alături de ei, să-i ajutăm să joace la adevărata valoare, fiindcă eu sunt convins că avem calitate la echipă. Am făcut şi schimbări în formula de joc de la un meci la altul, atât pentru a odihni unii jucători, dar şi din cauze obiective.
Nu putem totuşi să schimbăm toată echipa, 4 – 5 schimbări de la un meci la altul sunt suficiente. Nu cred că problema jucătorilor este una fizică, ci mentală, suferim la capitolul psihic”, a declarat Ouzounidis, la conferinţa de presă.