Glasgow Rangers a învins-o pe St. Johnstone, scor 2-0, duminică seară, în etapa a şaptea din campionatul Scoţiei.
Intrat în startul reprizei secunde pe teren, Ianis Hagi a oferit o pasă de gol la reuşita care a închis tabela, semnată de Cerny, în minutul 58.
Citește și
Totuşi, ceea ce părea a fi un debut de sezon perfect pentru internaţionalul român s-a transformat în coşmar. Ianis Hagi a avut o intervenţie halucinantă, cu talpa pe tibia unui adversar. Jucătorul lui Rangers a încasat roşu direct şi a fost trimis la cabine, în minutul 79.
După meci, Ianis Hagi a reacţionat prin intermediul reţelelor sociale. Fotbalistul le-a mulţumit fanilor pentru primire.
Recent, fostul jucător al lui Rangers, Jamie Murphy a comentat revenirea lui Ianis Hagi la prima echipă.
”Nu cred că există discuţii în privinţa a ce a făcut!”
"Este un jucător spectaculos, joacă bine cu ambele picioare şi caută pasa. Poţi vedea asta la pasa sa pentru golul doi că priveşte în faţă, i-a trimis o minge bună lui Cerny.
Este îmbucurător pentru fanii lui Rangers că a revenit, dar sunt sigur că a fost dezamăgit de acel cartonaş roşu. Nu cred că există discuţii în privinţa eliminării şi cred că ştie şi el asta.
A fost o intervenţie întârziată. O noapte dezamăgitoare în cele din urmă pentru el, dar sunt sigur că toţi fanii de pe Ibrox sunt bucuroşi că s-a întors", a spus sportivul, potrivit dailyrecord.co.uk.