SCM Râmnicu Vâlcea a anunţat, vineri, prelungirea contractelor jucătoarelor Iryna Glibko, Daciana Hosu, Cristina Florica şi Asma Elghaoui.
“Veşti bune ! Ira, Daci, Cris şi Asma vor continua la Râmnicu Vâlcea. Faptul că sportivele consacrate ale formaţiei aleg să continue alături de noi nu poate decât să ne bucure şi să ne reconfirme un aspect foarte important, anume că la echipă este un mediu profesionist şi propice performanţei”, a precizat gruparea vâlceană.
Citește și
Contractele Irynei Glibko şi Dacianei Hosu sunt valabile până în 2024.
În cazul celorlalte două jucătoare, contractele sunt valabile până în 2025.