Citește și
Daniel Pancu a văzut cartonaşul roşu în partida care i-a adus României U21 calificarea la EURO 2025.
În confruntarea care a avut loc marţi pe Giuleşi, împotriva Elveţiei, selecţionerul naţionalei de tineret a avut o ieşire inexplicabilă la adresa arbitrului în urma căreia a fost eliminat direct.
Daniel Pancu riscă să fie suspendat mai multe etape, astfel că Federaţia Română de Fotbal ia în calcul chiar varianta unui nou antrenor care să fie pe bancă la turneul final.
Conform Fanatik, propunerea FRF ar fi fost Adrian Mutu, antrenor liber de contract din luna aprilie, după despărţirea de CFR Cluj.
„Briliantul” a dat imediat răspunsul şi a declarat că va respinge orice propunere din partea federaţiei, deoarece consideră că Pancu nu ar trebuie demis.
„Lucrul ăsta nu se va întâmpla pentru nu o să accept. O spun de acum, nu am auzit acest scenariu. Am auzit un alt scenariu, Curelea de la U20 promovat şi Pancu în tribună, pregătind meciurile din spate. Îţi spun clar că nu, nu mă interesează acest lucru.
Am fost la U21, am fost la Campionatul European. Nu aş face asta, nu i-aş face asta lui Pancu. Să sperăm că îi dau doar două etape, chiar dacă are trei meciuri în grupe. E important dacă n-ai antrenor pe bancă.
Antrenorul e suspendat, nu e ca şi cum nu ai avea antrenor. I se putea întâmpla oricui, indiferent de ce a făcut. Noi exagerăm puţin pentru că a avut reacţia pe care a avut-o, dar noi avem antrenor. Nu aş accepta acest lucru, o spun şi public.
Ar fi nedrept dacă ar fi dat afară. Ar fi nedrept pentru că are meritele lui în această calificare, e un handicap, dar nu un handicap atât de mare să nu îl ai pe bancă.” , a declarat Adrian Mutu, la Fanatik.