În Giuleşti este haos total, după ce Rapid a obţinut un singur punct în cele 7 meciuri disputate până acum în play-off.
După ce Paul Iacob a avut o reacţie nervoasă la finalul meciului cu Universitatea Craiova, pierdut de Rapid cu 2-1 pe teren propriu şi a sărit la bătaie cu un fan, care i-ar fi adresat jigniri, se pare că a avut loc şi un conflict între doi jucători după partida cu Sepsi.
Citește și
Paul Iacob i-a aruncat ghetele lui Rrahmani în coşul de gunoi
Conform iAMsport.ro, acelaşi Paul Iacob i-ar fi aruncat ghetele lui Rrahmani la coşul de gunoi după înfrângea cu formaţia din Sf. Gheorghe, în semn de protest faţă de ratările pe care jucătorul kosovar le-a avut în acel meci.
Gestul fundaşului nu a fost trecut cu vederea de Rrahmani, care a sărit la gâtul colegului său, fiind aproape să se ia la bătaie. Cei doi fotbalişti au fost cu greu despărţiţi de ceilalţi jucători şi de membri din staff.
Gestul făcut de Paul Iacob pentru fanul cu care a avut conflictul
Rapidistul a regretat enorm gestul şi a punctat faptul că ar dori să îşi ceară scuze.
„Am făcut un gest care nu mă caracterizează. Am reacţionat la nervi. Îmi cer scuze suporterului. Cineva din tribună m-a înjurat foarte urât şi nu trebuia să mă duc acolo. S-au adunat multe supărări la noi.
Mi-aş dori să-i cer scuze acelui suporter faţă în faţă. (n.r. v-au deranjat reacţiile galeriei?)Nu e vorba de asta. Galeria în timpul meciului a cântat fără oprire, e normal să-şi spună oful. Toţi eram întinşi pe gazon la final. Am dat fizic maximum! E foarte mare supărare şi încrâncenare. Dacă am putea să explicăm acest traseu, am fi schimbat ceva. Am încercat să alergăm, să comunicăm mai mult. Dacă era mai multă luciditate Craiova nu înscria”, a spus Iacob, după meciul contra oltenilor.
Împăcarea s-a produs chiar de Vinerea Mare, cei doi au trecut peste orice animozitate, iar suporterul a primit un tricou din partea lui Iacob.
Giuleştenii caută prima victorie din play-off
Pentru Rapid urmează duelul cu CFR Cluj de duminică, de la 21:30, într-un meci ce face parte din cadrul etapei cu numărul 8 din play-off. Partida va fi transmisă în direct la Prima Sport 1 şi online pe PrimaPlay.ro.
Înaintea acestui duel, CFR Cluj se află pe 3, cu 37 de puncte, la egalitate de puncte cu ocupanta locului 2, Universitatea Craiova. Ardelenii au moralul ridicat înaintea acestui derby, după ce în ultimele 2 etape au câştigat în Bănie şi pe teren propriu, cu Sepsi.
De cealaltă parte, Rapid trece printr-o perioadă extrem de dificilă. Giuleştenii se află pe locul 5, cu 29 de puncte, reuşind să obţină un singur punct în cele 7 runde disputate în play-off.
Ultima confruntare dintre cele două combatante s-a încheiat cu victoria CFR-ului, scor 4-1.