Laszlo Balint este noul antrenor al Universităţii Craiova, el fiind prezentat, luni, într-o conferinţă de presă. La Craiova, el îl înlocuieşte pe Laurenţiu Reghecampf. Tehnicianul va avea un salariu mare la olteni. Cei de la Gazeta Sporturilor scriu că va fi remunerat cu 13.000 de euro pe lună.
Balint va avea al doilea salariu din Casa Liga 1, după Dan Petrescu, care ia lunar 25.000 de euro.
Citește și
Are obiective mari
Mihai Rotaru, patronul Universităţii Craiova i-a stabilit obiectivele noul antrenor, Laszlo Balint, pentru sezonul următor.
Laszlo Balint este noul tehnician al oltenilor, acesta l-a înlocuit pe Laurenţiu Reghecampf, care a antrenat echipa în sezonul recent încheiat. Mihai Rotaru a vorbit despre obiectivele pe care vrea să le atingă Universitatea Craiova sezonul viitor.
Patronul oltenilor îşi doreşte ca echipa să câştige titlul sau să termine pe locul 2, fie să triumfe în Cupa României. Tot el l-a asigurat pe Balint că nu vor fi probleme dacă vor fi eliminaţi din primul tur, din Conference League.
”Locul 1, 2 sau Cupa României. Vrem într-o competiţie europeană. Nu, n-ar avea probleme dacă nu ar trece de primul tur. Nu putem cere dacă nu trece de primul tur că a zburat.
Reghe, când a plecat de la FCSB, a venit de la Chiajna. Balint e ambiţios şi ne dorim aşa ceva, vrea să-şi depăşească limitele. Vrem aşa ceva”, a declarat Rotaru, la Orange Sport.