Partida Chindia Târgovişte - CSA Steaua, din prima rundă a Ligii 2, va avea loc marţi, de la ora 21:30 şi va putea fi vizionată în direct pe Prima Sport 1 şi online pe PrimaPlay.ro.
CSA Steaua a încheiat sezonul trecut pe locul 2, dar nu a avut drept de promovare şi continuă să joace în Liga 2, încercând şi în acest sezon să termine cât mai sus în clasament. ”Roş-albaştrii” au pierdut unul dintre liderii echipei din stagiunea precedentă, este vorba despre Adi Popa, căruia nu i s-a prelungit contractul.
Citește și
Daniel Opriţa a declarat că obiectivul este terminarea între primele două la final de sezon, lucru ce ar duce în Superliga. Doar că situaţia ”militarilor” a rămas incertă, deoarece nu a fost schimbată forma de organizare.
”Obiectivul propus de mine este să terminăm iar în primele două locuri. Mai departe nu ştiu, pentru că e în continuare nerezolvată problema asta cu dreptul de promovare şi vă daţi seama că ne impunem noi un obiectiv”, a susţinut Daniel Opriţa, pentru Steaua TV.
De cealaltă parte, Chindia Târgovişte a retrogradat în Liga 2, după ce a încheiat sezonul pe penultima poziţie din play-out-ul Superligii. Cu siguranţă târgoviştenii se gândesc la promovarea înapoi în prima ligă, dar vor întâlni un adversar puternic încă din prima rundă.
Cele două formaţii s-au întâlnit ultima oară anul trecut în Cupă, unde Chindia Târgovişte s-a impus cu 2-1.