Ultima oră
”Seamănă mai mult cu Ragnar Lodbrok, din Vikingii! Un ciucurc!”. Radu Banciu a numit cel mai slab fotbalist român al anului 2024

”Seamănă mai mult cu Ragnar Lodbrok, din Vikingii! Un ciucurc!”. Radu Banciu a numit cel mai slab fotbalist român al anului 2024
Strigătul de disperare al unui patron din Superliga: „Dumnezeu cu mila! M-am dus în groapă” Strigătul de disperare al unui patron din Superliga: „Dumnezeu cu mila! M-am dus în groapă”
A fost anunţat numele celui mai bun arbitru din lume în 2024! Pe ce loc se află Felix Zwayer, arbitrul atât de controversat de români după eliminarea de la EURO 2024 A fost anunţat numele celui mai bun arbitru din lume în 2024! Pe ce loc se află Felix Zwayer, arbitrul atât de controversat de români după eliminarea de la EURO 2024
Surpriză de proporţii! A fost făcut un anunţ la care nu se aştepta nimeni: „Tottenham se gândeşte să se despartă de el" Surpriză de proporţii! A fost făcut un anunţ la care nu se aştepta nimeni: „Tottenham se gândeşte să se despartă de el"
E gata! Becali a anunţat că jucătorul pleacă de la FCSB! Suma care intră în conturile patronului
E gata! Becali a anunţat că jucătorul pleacă de la FCSB! Suma care intră în conturile patronului
Ianis Hagi a devenit om de bază la Rangers, iar scoţienii au făcut marele anunţ! Internaţionalul român e la un pas să pună cerneala pe contract Ianis Hagi a devenit om de bază la Rangers, iar scoţienii au făcut marele anunţ! Internaţionalul român e la un pas să pună cerneala pe contract

S-au pus în vânzare biletele pentru turneul ATP Ţiriac Open. Preţurile, între 50 şi 150 de lei

Tenis Publicat de Daian Cutu pe 21 feb 2024
mail-share icon Email

//i0.1616.ro/media/581/3142/38122/21499800/1/tiriac.jpg

Biletele pentru turneul ATP 250 Ţiriac Open, care va avea loc în perioada 14 - 21 aprilie, au fost puse în vânzare, miercuri, au anunţat organizatorii.

Competiţia internaţională dotată cu premii în valoare totală de 580.000 de euro este singurul turneu de tenis ATP 250 organizat în ţara noastră şi se va desfăşura în incinta “Bazei Sportive Năstase/Marica”. Meciurile vor avea loc în aer liber, pe zgură.

Tenisul se întoarce acasă. De data aceasta va rămâne în România. Ani de zile am aşteptat momentul acesta, mă bucur că a sosit. Vă aşteptăm pe toţi la turneu”, a declarat Ion Ţiriac.

Biletele, disponibile exclusiv în mediul online, vor putea fi procurate prin intermediul platformei www.entertix.ro. Organizatorii turneului încurajează publicul să-şi asigure locurile în avans, pentru a nu rata oportunitatea de a lua parte la acest turneu de tenis de mare anvergură.

Ne-am pregătit cu atenţie şi dedicare pentru ca turneul ATP 250 Ţiriac Open, care revine la Bucureşti după o lungă pauză, să fie o experienţă memorabilă şi autentică pentru fanii acestui sport. ÎI asigurăm pe toţi cei care vor lua parte la această competiţie că vor fi martorii unui spectacol de nivel internaţional”, a declarat Cosmin Hodor, directorul turneului.

Spectatorii vor putea achiziţiona bilete valabile pentru o zi de turneu, care le vor permite accesul la toate meciurile programate în ziua respectivă. Acestea vor include accesul atât la meciurile de pe terenul central, cât şi la cele de pe terenurile secundare, oferind astfel pasionaţilor de tenis şansa de a se bucura de o atmosferă competiţională intensă.

În cazul în care un meci este amânat sau continuat în ziua următoare, posesorii de bilete din ziua anterioară nu vor avea acces garantat, acestea fiind valabile doar pentru meciurile din ziua achiziţionării lor iniţiale.

Pentru ziua de calificări, duminică - 14 aprilie, intrarea va fi liberă, în limita a 2,500 de locuri disponibile, strict în bază de rezervare prealabilă realizată pe site-ul entertix.ro. Accesul spectatorilor în tribunele de la Baza Sportivă „Năstase/Marica” se va face din strada Intrarea Cerceilor, numărul 10.  

Copiii cu vârsta de până în 5 ani au acces gratuit în baza sportivă de duminica 14 aprilie, până joi 18 aprilie, exceptând terenul central. În aceeaşi perioadă, copiii cu vârste pânâ în 14 ani legitimaţi la cluburile sportive afiliate Federaţiei Române de Tenis beneficiază de acces gratuit, în baza legitimaţiei anuale vizate.

Programul meciurilor din cadrul turneului ATP 250 Ţiriac Open:

Duminică 14 aprilie, cu începere de la ora 11:00

meciuri de calificare pentru tabloul principal de simplu.

Intrarea liberă în bază de rezervare prealabilă.

Luni 15 aprilie, cu începere de la ora 11:00

Meciuri de calificare pentru tabloul principal de simplu şi primul tur de meciuri de pe tabloul principal de simplu.

Preţ bilet: începând de la 50 de lei.  

Marţi 16 aprilie, cu începere de la ora 11:00

Primul tur de meciuri de pe tabloul principal de simplu şi primul tur de meciuri de pe tabloul principal de dublu.

Preţ bilet: începând de la 50 de lei.

Miercuri 17 aprilie şi joi 18 aprilie cu începere de la ora 11:00

Al doilea tur de meciuri de pe tabloul principal de simplu şi primul şi al doilea tur de meciuri de pe tabloul principal de dublu.

Preţ bilet miercuri: începând de la 50 de lei; Preţ bilet joi: începând de la 75 de lei.

Vineri 19 aprilie şi sâmbătă 20 aprilie cu începere de la ora 11:00

Meciuri din sferturi de finală la simplu şi o semi-finală de dublu.

Preţ bilet vineri: începând de la 100 de lei; Preţ bilet sâmbătă: începând de la 150 de lei.

Duminică 21 aprilie, cu începere de la ora 12:00

Finala de dublu, urmată de finala de simplu nu mai devreme de ora 15:00.  

Preţ bilet: începând de la 150 de lei.

Câştigătorul turneului de tenis ATP 250 va primi 250 de puncte ATP, competiţia atrăgând astfel un tablou de jucători de top, din primii 100 în clasamentul ATP.

Denis Shapovalov, deţinător al locului 10 ATP în 2020, va fi unul dintre jucătorii de top prezenţi la turneul de la Bucureşti, imaginea lui fiind inclusă în materialele de comunicare ale competiţiei.

Numele celorlalţi jucători de tenis prezenţi pe tabloul principal de simplu urmeaza să fie comunicate.

 

mail-share icon Email
viewscnt

Ultimele Videouri

Tenis

Ultimele articole Toate articolele