UTA Arad a câştigat cu scorul de 1-0, contra celor de la Chindia Târgovişte, într-un meci din etapa VIII din Casa Liga 1. Pentru formaţia lui Laszlo Balint este primul succes de la revenirea pe prima scenă fotbalistică ”acasă” şi totodată este prima victorie pe arena ”Francisc Neuman”, după renovare.
Denis Rusu, marcatorul unicului gol a declarat la final că este foarte fericit pentru această victorie şi că îşi doreşte să ajungă cu echipa până în play-off.
Citește și
"Mă bucur că am reuşit să câştigăm acasă. Nu am mai câştigat de opt luni. Sper să fac meciuri cât mai bune şi să ajungem în play-off. Mă bucur că am ajuns aici. Fiecare îşi doreşte să joace pe un asemenea stadion, la o echipă precum UTA. Sper să fac meciuri cât mai bune şi să prind un transfer cât mai sus", a declarat la finalul partidei Denis Rusu.