Derby-ul judeţului Ilfov a oferit spectacol total pe Look Sport+. FC Voluntari a reuşit să scape neînvinsă, după ce a evoluat fără 12 jucători şi fără antrenorul Mihai Teja, toţi infectaţi cu Covid, contra celor de la Clinceni, formaţie care are un sezon excelent.
Deşi a marcat, Raul Rusescu a fost foarte supărat la finalul partidei, pentru cele 3 puncte pierdute în prelungiri.
Citește și
"Am pierdut două puncte azi deşi am făcut o partidă foarte bună. Am primit goluri cu mare uşurinţă. A doua repriză a fost una dominată de noi. Am primit două goluri de curtea şcolii şi ne-am trezit egalaţi.
În prima repriză am jucat foarte slab pe mingile lungi, dar în repriza a doua am fost peste adversar, am marcat târziu şi ar fi trebuit să avem linişte. Al doilea penalty mi s-a părut ciudat şi nu ştiu dacă a fost.
Toată lumea e supărată pentru că erau trei puncte importante, e irelevant clasamentul de-acum (n.r.: - referindu-se la faptul că ar fi ajuns pe locul al treilea dacă ar fi câştigat). Noi suntem pe drumul cel bun, dar sper să nu mai facem greşeli", a declarat Raul Rusescu.