Fotbalistul echipei Korona Kielce, Ronaldo Deaconu a marcat unicul gol al partidei de pe teren propriu cu Lechia Gdansk, câştigată cu scorul de 1-0, în etapa a 21-a a campionatului Poloniei.
Deaconu a înscris în minutul 37, cu o execuţie de la peste 20 de metri, după ce a pătruns spectaculos.
Fotbalistul speră să fie convocat la echipa naţională, însă până în acest moment nu a fost contactat de nimeni din staff. El a punctat faptul că prima ligă din Polonia este un puternică.
Citește și
"Campionatul din Polonia este în anticamera campionatelor de top din Europa. Este o ţară cu nişte condiţii foarte bune, stadioane noi, spectatorii iubesc fotbalul. Oamenii din fotbal sunt foarte respectaţi, te opresc oamenii pe stradă.
Este un fotbal puternic, bazat mult pe fizic. Dar în ultimul timp au adus jucători spanioli, portughezi, să echilibreze situaţia.
În prima parte a sezonului, am jucat ca o echipă mică, o nou-promovată, mai conservator. Însă în iarna asta au fost aduşi jucători de calitate, cum este şi Briceag. Cel mai mult mă bucură stilul de joc, jucăm mult mai ofensiv faţă de anul trecut.
A fost un meci de şase puncte pentru noi, o victorie importantă. Nu sunt întârzieri cu salariile în Polonia, mai mult de o săptămână, din ce ştiu. Mi-a spus cineva ieri: fiecare fotbalist are în spate, ca un soldat, bastonul de mareşal, de internaţional. Îmi doresc să ajung la echipa naţională. Este un obiectiv pe care mi l-am setat anul acesta.
În vară îmi doresc să ajung la o echipă importantă. Nu am avut niciun contact cu cei din staff-ul echipei naţionale", a declarat Deaconu, pentru cei de la DigiSport.