Astra Giurgiu a avut un meci foarte facil pe teren propriu, contra celor de la Gaz Metan, de care a dispus cu 3-0, în prologul etapei cu numărul XIV din Casa Liga 1. Soarta partidei s-a decis în prima repriză.
Risto Radunovic a marcat pentru 3-0, cu o lovitură de cap, după un corner executat de Budescu. Fundaşul se va alătura celor de la FCSB în pauza de iarnă şi deja şi-a setat obiectivele la noua echipe.
Citește și
"O foarte importantă victorie pentru noi. Nu am urcat în clasament, dar e foarte important că cele trei puncte ne pot duce mai sus. Dacă o să câştigăm ultimul meci, de la Arad, o să fie bine”.
Muntenegreanul a declarat că abia aşteaptă să ajungă la FCSB, cu care vrea titlul: ”Am fost aici trei ani şi jumătate, m-au primit extraordinar, m-am simţit ca într-o familie. Pentru mine, Astra va avea tot timpul un loc special. Sunt bucuros că plec la o mare echipă şi îmi doresc să fiu sănătos şi să îmi fac treaba cât mai bine. Trebuie să fiu profesionist, să dau 100% şi să fiu sănătos. Ambiţia mea este să fiu campion cu FCSB", a declarat Risto Radunovic, la flash-interviuri.