Ricardo Farcaş (22 de ani) va ajunge în Superliga, dar nu la Farul Constanţa. Jurnaliştii de la PlaySport scriu că internaţionalul de tineret va îmbrăca tricoul celor de la FC Argeş, formaţie care are o campanie de transferuri foarte activă în această iarnă.
Fundaşul s-a format la Academia lui Ajax, iar apoi a mai trecut pe la SPAL şi pe la centrul de juniori al celor de la Arsenal din Grecia.
Citește și
Farcaş este component al naţionalei U21, fiind selecţionat şi la categoriile: U16, U17 şi U18.
Au adus şi un mijlocaş interesant
FC Argeş a ajuns la un acord pe un an şi 6 luni cu drept de prelungire cu fotbalistul portughez Boubacar Rafael Neto Hanne. În vârstă de 23 de ani, noua extremă a clubului argeşean vine de la echipa portugheză de primă ligă, Gil Vicente.
Boubacar s-a născut în Paços de Ferreira, Portugalia şi are rădăcini senegalezo-portugheze. Jucător de picior stâng, Boubacar şi-a început junioratul la Paços Ferreira, la vârsta de 8 ani.
În 2017 a fost cumpărat de Wolverhampton Wanderers pentru a fi integrat în academia acestora, alături de compatriotul său Pedro Gonçalves, actualul jucător al lui Sporting. Cât a stat la clubul englez, Lupii l-au folosit în 12 partide la echipa U23 a clubului, reuşind să şi marcheze de 2 ori. L-au împrumut pe rând la Estudiantes de Murcia CF (Spania), FC Jumilla (Spania) şi Grasshopper Club Zürich (Elveţia). Cele mai multe apariţii le-a avut în tricoul celor de la FC Jumilla, în Segunda División B, unde a jucat 33 de meciuri şi a marcat 5 goluri.