Condusă de FCSB cu 2-0 după golurile marcate de Ovidiu Popescu şi Dennis Man, Astra a pus în scenă o revenire remarcabilă, a câştigat cu 3-2 şi a aruncat vicecampioana într-o luptă directă cu FC Botoşani pentru locul al treilea, ultimul din Casa Liga 1 care duce în Europa. Iar succesul a fost posibil şi datorită lui Dani Coman (44 de ani), preşedintele giurgiuvean fiind nevoit să facă o vizită în vestiar la pauza partidei.
Citește și
De obicei, patronii din fotbalul românesc sunt sau erau cei care dau sau dădeau buzna în vestiar atunci când scorul nu le convenea, dar obiceiul a fost împrumutat şi de Dani Coman. Nemulţumit de modul în care Alibec şi Budescu s-au comportat în primele 45 de minute, fostul goalkeeper de la Rapid şi FC Vaslui a intrat în vestiar la pauză. Iar acolo l-a găsit pe Bogdan Andone ţinând un discurs care, în cele din urmă, s-a dovedit câştigător: "Am sperat tot timpul. Am mers şi eu la pauză, am stat de vorbă cu ei, m-am bucurat de modul în care a vorbit Bogdan Andone la pauză. S-a văzut a doua repriză că am fost cu totul şi cu totul altă echipă. Le-am spus înaintea meciului că ne-am apucat de fotbal pentru meciuri ca acesta, ca cel cu CFR de săptămâna viitoare", a declarat Dani Coman, la finalul meciului pe care echipa sa l-a câştigat cu 3-2.
Bucuros pentru succesul echipei sale, Coman a dezvăluit că trage speranţe ca Astra să joace, totuşi, în Europa sezonul viitor: "Suntem în desfăşurarea procesului la TAS, vom vedea ce va fi. Noi ne dorim să jucăm în Europa, pentru că am demonstrat că avem o echipă bună, capabilă să învingă orice echipă", a mai punctat oficialul fostei campioane a României.