Citește și
Gigi Becali (66 de ani) a vorbit despre situaţia accidentaţilor de la FCSB.
Mai mulţi jucători din cadrul lotului FCSB au suferit accidentări în ultima perioadă, printre care Mihai Lixandru, Florin Tănase, Siyabonga Ngezana şi Adrian Şut.
Gigi Becali a lămurit situaţia ”roş-albaştrilor” accidentaţi şi a dezvăluit că Siyabonga Ngezana şi-a revenit şi va fi disponibil pentru duelul contra celor de la Dinamo. De asemenea, Adrian Şut se va întoarce la antrenamente de luni, iar Mihai Lixandru, care a suferit o intervenţie chirurgicală la genunchi, nu va juca până în primăvara anului viitor.
”E vorba despre Lixandru, că Tănase are o mică leziune, deci peste două săptămâni poate să joace. Şut luni începe antrenamentul.
Ngezana o să joace cu Dinamo, şi-a revenit. Noi n-am vrut să riscăm”, a spus Gigi Becali, la Fotbal Club, de la Digi Sport.