Lyes Houri (27 de ani) revine la Universitatea Craiova, pentru care a mai jucat în sezonul 2021-2022, sub formă de împrumut.
Francezul s-a despărţit recent de la maghiarii de la Fehervar şi a asistat duminică la partida oltenilor cu Farul, pierdută cu 2-0. Potrivit Sportmedia, acesta a semnat un acord pe trei ani.
Citește și
Houri a mai jucat în România la Viitorul (n.r. actuala Farul), de unde a fost transferat de Fehervar, pentru 600.000 de euro.
Fost internaţional francez cu meciuri la U-16, U-17 şi U-19, el a avut o contribuţie importantă la cucerirea Cupei şi Supercupei României în tricoul Viitorului, reuşind să impresioneze în campionatul intern al României.
Acesta a mai trecut în carieră pe la: Valenciennes, Bastia, Belfort, Lens B (toate din Franţa) şi Roda Kerkrade (Ţările de Jos).