Dani Alves revine la Barcelona! Fundaşul dreapta brazilian, care a scris istorie în tricoul blaugrana, a ajuns la un acord de principiu cu gruparea catalană şi se va alătura antrenamentelor conduse de fostul său coechipier, noul antrenor al Barcelonei, Xavi, de săptămâna viitoare.
Apărătorul lateral în vârstă de 38 de ani nu va putea să îşi facă revenirea în tricoul Barcelonei decât în luna ianuarie, conform anunţului publicat chiar de site-ul oficial al echipei.
Citește și
Barcelona urmează să anunţe toate detaliile înţelegerii valabile până la finalul sezonului curent şi data prezentării oficiale a celui mai bun fundaş dreapta din istoria clubului. Dani Alves a marcat 21 de goluri şi le-a oferit colegilor săi 101 pase decisive în cei opt ani petrecuţi pe Camp Nou, în perioada 2008-2016.