Laurenţiu Reghecampf a lăsat de înţeles, joi, că-l aşteaptă la U Craiova pe Alexandru Mitriţă (26 de ani), marea lovitură a verii încercată de Mihai Rotaru pe piaţa transferurilor.
Fostul fundaş dreapta a colaborat cu Mitriţă timp de jumătate de sezon la Al Ahli, dar nu vrea să vorbească despre el decât în momentul în care tratativele cu New York City FC vor fi duse la final:
Citește și
"Trebuie să îmi cer scuze, dar nu vreau să comentez pentru că încă nu s-a realizat. O să discutăm despre Mitriţă în momentul în care va semna cu Craiova. El în momentul de faţă se află sub contract şi nu pot să vorbesc despre un jucător aflat sub contract. Voi ştiţi foarte bine ce înseamnă el pentru Craiova", a punctat Reghe, în conferinţa de presă de dinaintea meciului cu UTA Arad.
Cum americanii s-au arătat dispuşi să-l împrumute din nou pe mijlocaşul ofensiv, Mihai Rotaru va scoate din buzunar 500.000 de euro pentru a-l readuce la Craiova şi va trebui să suporte şi o parte din salariul de 900.000 de euro anual al lui Mitriţă, care e de acord să renunţe la o parte din bani pentru a se întoarce acasă, alături de familie.