Mohamed Salah a înscris de două ori în meciul cu Manchester United, scor 7-0, şi a ajuns la 129 de goluri, devenind cel mai bun marcator din istoria lui Liverpool în Premier League. L-a depărşit pe Robbie Fowler (128 de goluri) şi Steven Gerrard (120 de goluri).
- Premier League se vede pe programele Prima Sport şi aplicaţia www.primaplay.ro.
Salah este încă foarte departe de golgheterul all-time al campionatului Angliei, Jimmy Greaves, care a marcat 357 de goluri. Alan Shearer este golgheterul din istoria Premier League (nume existent din 1992) cu 260 de goluri.
Citește și
Mohamed Salah a intrat în Top 15 al acestui clasament.
Liverpool, spectacol cu Man. United, 7-0
Liverpool a învins duminică, pe teren propriu, formaţia Manchester United, scor 7-0, într-un meci din etapa a 26-a a Premier League, în direct pe Prima Sport 1 şi www.primaplay.ro!
Liverpool i-a administrat lui Manchester United cea mai umilitoare înfrângere din acest sezon, 7-0. După o primă repriză în care gazdele au marcat o singură dată, prin Cody Gakpo, în minutul 43, meciul a luat o altă turnură în partea secundă.
Darwin Nunez a înscris pentru 2-0 (min. 47) şi Gakpo a urcat scorul la 3-0 (min. 50). Salah a înscris în minutul 66, Nunez a reuşit dubla în minutul 75, iar Salah l-a urmat, în minutul 83. Intrat în minutul 79, Firmino a stabilit scorul final în minutul 88.
La celebrarea golului, un fan al lui Liverpool a intrat pe teren şi a fost scos de stewarzi după ce era să îl accidenteze pe Robertson.
Liverpool este pe locul 5, cu 42 de puncte, iar Manchester United rămâne pe locul 3, cu 49 de puncte.