Finlandezul Valtteri Bottas (Mercedes) va porni de pe prima poziţie a grilei, duminică, în Marele Premiu al Austriei, prima etapă a sezonului de Formula 1, afectat puternic de pandemia de coronavirus.
"M-am simţit foarte bine, mi-a fost puţin dor de acest sentiment de după calificări, tremurături, ceva special când îţi forţezi maşina până la limită. Un rezultat bun astăzi, dar contează ce va fi mâine. Echipa a făcut treabă bună, impresionantă", a declarat pilotul finlandez, după ce a obţinut pole-ul.
Citește și
Mercedes va pleca la Spielberg cu ambii piloţii în prima grilă. Marele favorit al acestui sezon şi campionul en-titre, Lewis Hamilton, clasat pe locul secund, a declarat:
"A făcut o treabă minunată Valtteri. E un start perfect de sezon şi sunt fericit. Cred că a arătat an de am că noi continuăm să fim cea mai bună echipă.
Cred că asta e pentru că suntem deschişi, facem totul a timp, iar băieţii cu care lucrez nu se opresc până când nu reconosc că e ceva greşit în anumite momente şi mereu continuăm să învăţăm unul de la altul. Ne împingem mereu limitele.
Nu e niciun fel de politică în echipă, ci doar suntem unitati şi ne stimulăm reciproc".
Top 10 al grilei de start este completat de Lewis Hamilton (Mercedes), Max Verstappen (Red Bull Racing), Lando Norris (McLaren), Alexander Albon (Red Bull Racing), Sergio Perez (Racing Point), Charles Leclerc (Ferrari), Carlos Sainz (McLaren), Lance Stroll (Racing Point) şi Daniel Ricciardo (Renault).