Rapid a reuşit să producă o mare surpriză în meciul considerat acasă, dar jucat la Mioveni, învingând campioana en-titre a României, CFR Cluj. Elevii lui Mihai Iosif s-au impus 2-0. Meciul a fost transmis în direct pe Look Sport+ şi PrimaPlay.ro.
Basarab Panduru a analizat duelul în direct la Telekom Sport şi s-a arătat surprins negativ de prestaţia slabă a celor de la CFR.
„Nu mă aşteptam, pentru că Rapid în ultima vreme nu a arătat bine. A venit pauza competiţională şi cred că au analizat altfel lucrurile. A fost o tactică bună. S-a gândit bine Iosif să închidă culoarele spre poartă. Practic, în loc de patru, aveau cinci jucători acolo pe mijloc. Tactica bună. Tot ce a făcut Rapid a fost bun.
Citește și
Dar nu ştiu dacă CFR a venit pregătită pentru meciul ăsta. Am văzut câţiva jucători care nu mi-au dat impresia că au venit să câştige acest meci. Sunt jucători de mare calitate de la care aştepţi mai multe. Atitudinea nu a fost cea potrivită, iar asta mă miră. A fost de ajuns ca Rapid să marcheze două goluri ca să câştige cumva uşor”, a declarat Basarab Panduru la TV Telekom Sport.
Rapidiştii traversau o perioadă de criză, nemaireuşind un succes de 5 meciuri. Victoria este cu atât mai importantă, cu cât a venit în faţa campioanei şi a echipei din fruntea clasamentului, în actuala stagiune. CFR-ul venea după 3 victorii consecutive, iar singurul eşec înregistrat fusese în faţa Botoşaniului.
CFR Cluj rămâne pe prima poziţie din Casa Liga 1, cu 6 puncte peste FCSB şi FC Voluntari. Rapidul a reuşit să avanseze pe locul 5, un punct peste UTA, şi se află pe poziţie de play-off.