CS U Craiova a reuşit o victorie de senzaţie acasă, cu CS Mioveni, scor 4-2. Andrei Ivan a avut o evoluţie formidabilă şi a marcat 4 goluri, care l-au propulsat direct pe locul secund în clasamentul golgheterilor.
Duelul a fost transmis în direct pe Look Sport şi PrimaPlay.ro.
La final, Reghecampf a fost prezent la declaraţii şi a trasat concluziile partidei.
Citește și
„Mă aşteptam să fie greu, veneam după o perioadă în care am marcat foarte multe goluri, am avut meci greu la Baia Mare, iar cei care nu au jucat atunci nu a fost sută la sută, erau puţin ieşiţi din ritm.
O echipă foarte bine organizată, dar golurile primite nu trebuia să le primim, pentru că au fost din greşeli. Le-am spus să aştepte, să verticalizeze, să joace între liniile celor de la Mioveni, pentru că aşa vin ocaziile. Am mai avut ocazii, putea scorul să fie mai mare”, a declarat Reghe la final.