Petrolul a dispus pe teren propriu, scor 4-0, de formaţia Gloria Buzău, în ultimul meci al etapei a cincea din play-out-ul Superligii.
Citește și

Gloria Buzău, al cărui antrenor, Ilie Stan, a bifat jocul 100 ca tehnician în Superligă, este ultima, a 10-a, cu 16 puncte şi este prima candidată la retrogradarea directă.
Chiar dacă şansele de salvare s-au redus drastic, Ilie Stan încă mai speră şi a punctat că urmează un joc crucial cu FC Botoşani.
”Trebuie să dau în jucători şi nu vreau asta. Îmi pare rău, dacă eram de la început nu eram aici, cu tot respectul pentru antrenorii care au fost aici. Neagoe este prietenul meu, Prepeliţă este fostul meu jucător, dar am crezut că lucrurile stau altfel. Nu-mi pare rău.
(n.r. despre retrogradare) Nu se ştie, mai avem patru etape şi ne gândim la meciul cu Botoşani. Asta este, trebuie să continuăm şi să ţinem capul sus”, a spus Stan, la flash-interviu.