Formaţia Internazionale Milano, cu Ionuţ Radu rezervă, a învins, duminică seară, în deplasare, cu scorul de 3-1, echipa lui Răzvan Marin, Cagliari, într-un meci din etapa a XXXVII-a, penultima a campionatului Italiei.
Învingătorii au marcat prin Darmian ’25 şi Martinez ’51, ’84. Pentru Cagliari a înscris Lykogiannis ’53.
Răzvan Marin a jucat până în minutul 79 şi a fost remarcat de jurnaliştii italieni.
„Dintre mijlocaşii lui Cagliari, el este cel mai proeminent. Intră în meci cu un şut puternic, care nu se duce mult pe lângă, apoi se luptă la mijloc şi încearcă să creeze câteva ocazii. Assist-ul pentru Lykogiannis a fost al său”, au scris jurnaliştii de la TuttoMercatoWeb.
Citește și
Dacă Inter nu s-ar fi impus, AC Milan ar fi câştigat titlul cu o etapă înainte de finalul sezonului. Ca urmare a rezultatului de la Cagliari, liderul AC Milan, care are 83 de puncte, are un avans de două puncte faţă de Inter, astfel că titlul se va decide în ultima etapă.