Jucătorul român Răzvan Marin a înscris golul egalizator al echipei sale, Empoli, în meciul încheiat la egalitate duminică, în deplasare, cu formaţia Lazio Roma, scor 2-2, transmis în direct de către Prima Sport 2.
Lazio a condus cu 2-0 până în minutul 82.
Citește și
Marin a analizat partida contra formaţiei din Roma şi a punctat faptul că spiritul de grup a fost decisiv pentru a salva un punct.
”Am reuşit să demonstrăm că suntem o echipă adevărată. Am fost uniţi, am crezut până la capătul meciului şi am scos o remiză pe Olimpico, unde este foarte dificil să eviţi înfrângerea. Sunt mulţumit pentru că am reuşit să înscriu, dar mai important e că am luat încă un punct şi asta ne va ajuta pe viitor, pentru atingerea obiectivului nostru.
Vom continua să muncim din greu la antrenamente, în fiecare zi, pentru a ne atinge ţelul. Cu Sampdoria, trebuie să jucăm ca să câştigăm, este un meci extrem de important, chiar mai importantă decât a fost duelul cu Lazio”, a spus Marin, pentru cei de la Tuttomercatoweb.