Mallorca a trecut pe teren propriu, scor 1-0, de Rayo Vallecano, în etapa a zecea din La Liga.
Gazdele au deschis scorul târziu în meciul disputat pe stadionul San Mois. Vedat Muriqi a înscris cu o lovitură de cap, din centrarea lui Dani Rodriguez, în minutul 75. Madrilenii au căutat egalarea, dar nu au reuşit să o găsească. Mallorca a avut un gol anulat în minutul 90+5, pentru ofsaid şi s-a impus la limită, 1-0, aducând oaspeţilor prima înfrângere în campionat după cinci etape.
Citește și
La Rayo, Andrei Raţiu a fost integralist, iar cei de la Sofascore l-au notat pe Raţiu cu 6,6. Aceasta a fost cea mai slabă notă din tabăra celor de la Rayo.
Raţiu a împărţit nota primită cu alţi doi colegi: Ivan Balliu şi Sergio Camello, care au primit acelaşi calificativ.
Intrat în vizorul unor cluburi uriaşe din Europa, spaniolii i-au fixat preţul lui Andrei Raţiu
Andrei Raţiu trece printr-o formă foarte bună. După ce a fost unul dintre cei mai importanţi "tricolori" la Campionatul European, fundaşul dreapta şi-a câştigat postul de titular la Rayo Vallecano, iar acum ar putea pleca la un club uriaş.
Titular incontestabil în flancul drept al defensivei echipei naţionale, internaţionaul român i-a câştigat încrederea antrenorului său de la Rayo, unde a fost integralist în ultimele partide din acest sezon în LaLiga.
În cele 7 meciuri în care a jucat până acum, Andrei Raţiu a impresionat prin evoluţiile sale, reuşind chiar să marcheze un gol şi să livreze o pasă decisivă.
În urma prestaţiilor sale solide la echipa naţională şi la cea de club, fundaşul român a intrat în vizorul mai multor cluburi mari din Europa. Conform Marca, Altetico Madrid îl monitorizează pe internaţionalul român.
În ultimul timp a apărut informaţia conform căreia clauze de reziliere a lui Raţiu este de 25 de milioane de euro şi că cei de la Rayo nu ar fi dispuşi să îl lase să plece pe o sumă mai mică.
Cei de la El Gol Digital au dezvăluit însă că preţul fixat de conducerea spaniolilor ar fi de 5 milioane de euro, sumă ce pare mai aproape de adevăr, având în vedere că fundaşul este cotat de site-urile de specialitate la 4 milioane.
Villareal deţine 50% din drepturile lui Raţiu, iar interesul "Submarinului Galben" pentru readucerea românului este unul cunoscut.
Fundaşul român a făcut junioratul la "Submarinul Galben", între 2010 şi 2016, iar după a evoluat la formaţiile B şi C ale Villarealului, înainte ajungă în 2019 la echipa de seniori. Pe lângă Villareal şi Rayo, Andrei Raţiu a evoluat de-a lungul carierei la ADO Den Haag şi Huesca.
25 de selecţii şi un gol marcat sunt cifrele lui Raţiu la naţionala României, pentru care a debutat în 2021.