Manchester United vrea să transfere un fotbalist de la Real Madrid. Este vorba de Raphael Varane (28 de ani), de care se interesează de mai mult timp, dar se pare că de această dată negocierile au intrat în linie dreaptă. Presa din Spania anunţă că madrilenii şi-au dat acordul pentru cedarea campionului mondial francez!
Real Madrid ar fi acceptat suma de 58 de milioane de euro pentru Varane, care este doar o palidă imagine a fotbalistului de acum câţiva ani. S-ar fi ajuns până la discuţiile privind contractul fotbalistului, iar durata ar urma să se întindă pe cinci ani.
Citește și
Fundaşul francez a fost ademenit de formaţia din Premier League cu un salariu de 12 milioane de euro pe an şi un contract valabil până în 2026. Cei de la ESPN scriu că cele două cluburi sunt aproape să bată palma pentru suma de 50 de milioane de euro, după ce în primă fază ”galacticii” au cerut 70 de milioane de euro.
Dacă Varane pleacă, ar fi al doilea fundaţ pe care cei de la Real îl pierd în această vară, după Sergio Ramos, fostul lor căpitan ce a ales să evolueze la PSG.