Rafael van der Vaart, fostul mare internaţional olandez ce a evoluat în cariera sa la cluburi precum Real Madrid, Tottenham Hotspur, Ajax Amsterdam sau Hamburger SV, a avut un discurs superb la adresa lui Cristian Chivu.
Van der Vaart a subliniat că fostul căpitan al naţionalei României era mai valoros decât Harry Maguire, stoperul lui Manchester United şi cel mai scump fundaş din istoria fotbalului.
Citește și
”Pe vremuri, trebuia să fii în top. Chivu, spre exemplu, a jucat la Ajax fantastic pentru doi-trei ani şi a ajuns la Roma pentru 18-19 milioane. Era o sumă mare la vremea aceea.
Şi Chivu era mult mai valoros decât Harry Maguire, de exemplu, sau alţi fundaşi care valorează acum 90-100 de milioane”, a declarat Rafael van der Vaart pentru Orange Sport.
- O Ligă a Campionilor, un Campionat Mondial al Cluburilor, 3 Serie A, 3 Cupe ale Italiei şi două Supercupe sunt trofeele cucerite de Cristian Chivu alături de Inter Milano. Chivu a mai câştigat câte un campionat, o Cupă şi o Supercupă a Olandei cu Ajax, unde a fost coleg cu Rafael van der Vaart.
Sursa foto: AS