Gică Craioveanu a comentat decizia luată de Radu Drăguşin, anume refuzul de a veni la naţionala României sub 21 de ani, pentru a se pregăti, în continuare, cu Sampdoria, echipă la care a fost împrumutat de Juventus. Fostul internaţional l-a taxat pe fundaşul central, invocând ideea că echipa naţională nu se refuză niciodată.
”E o decizie urâtă. Echipa naţională este echipa supremă. Nu mi se pare corect să refuzi echipa naţională. Cea mai mare onoare a fost să îmbrac tricoul echipei naţionale. E ceva deosebit. În momentul în care va avea nevoie de echipa naţională”, a declarat Gică Craioveanu, la Pro X.
Citește și
Federaţia Română de Fotbal a anumţat că Radu Drăguşin a refuzat convocarea la naţionala Under 21, el motivându-şi decizia prin dorinţa de a rămâne la echipa de club pentru a se acomoda.
Drăguşin a fost împrumutat în urmă cu trei săptămâni de Juventus Torino grupării Sampdoria.
Lotul convocat de Florin Bratu este următorul:
- PORTARI: Mihai Popa (FC Voluntari), Ştefan Târnovanu (FCSB), Răzvan Ducan (CS Mioveni);
- FUNDAŞI: Alexandru Georgescu (Farul Constanţa), Alexandru Ţîrlea (Deportivo Alaves B/Spania), Radu Drăguşin (Sampdoria/Italia), Bogdan Racoviţan (FC Botoşani), Vladimir Screciu (Universitatea Craiova), Rareş Ispas (Sepsi OSK), Valentin Ţicu (ACS Petrolul 52);
- MIJLOCAŞI: Damian Isac (UTA), Daniel Toma (CS Mioveni), Marius Corbu (Academia Puşkaş/Ungaria), Victor Dican (Universitatea Cluj), Dragoş Albu (U Craiova 1948 SA), Alexandru Cîmpanu (Universitatea Craiova), Antonio Sefer (FC Rapid 1923), David Miculescu (UTA Arad), Alexandru Işfan (FC Argeş), Alexi Pitu (Farul Constanţa), Claudiu Petrila (CFR Cluj), Ricardo Farcaş (Siena/Italia), Ştefan Baiaram (Universitatea Craiova)
- ATACANŢI: Ianis Stoica (FCSB), Jovan Marković (Universitatea Craiova).
Naţionala care pregăteşte participarea la EURO 2023, competiţia U21 pe care România o găzduieşte alături de Georgia, va disputa două jocuri în cantonamentul de la Marbellla:
- România U21 – Suedia U20 – Joi, 7 octombrie, ora 21.00;
- România U21 – Mexic U21 – Sâmbătă, 9 octombrie, ora 21.00.