Sampdoria s-a impus 2-1 în faţa celor de la Spezia, în cadrul etapei a 9-a din Serie A. În acest moment, Sampdoria se află pe locul 13 în clasament, dar are un meci în plus faţa de trei formaţii care se află sub.
În această partidă şi-a făcut debutul la noua sa echipă şi Radu Drăguşin, fundaşul român. Acesta a intrat în minutul 20. Drăguşin şi-a prelungit contractul cu Juventus în această vară, apoi a fost trimis sub formă de împrumut la Sampdoria.
„A fost o seară frumoasă şi dificilă, am muncit mult şi am luat acasă cele trei puncte, asta e tot ce a contat. Acum putem să ne recâştigăm din încredere. Sper ca acesta să fie începutul evoluţiei mele printre cei mai buni. Obiectivul este să acumulez cât mai multe minute şi să ajut echipa. Este începutul meciurilor mele aici. De-a lungul carierei am avut ocazia să am alături mulţi jucători experimentaţi, acum îl am pe Quagliarella şi am extrem de multe de învăţat de la cineva ca el. Cum va fi sezonul nostru? Vrem să ajungem cât se poate de sus în clasament!”, a declarat Drăguşin la final.
Citește și