Dani Carvajal nu va evolua în meciul cu Union Berlin din Liga Campionilor
Fundaşul dreapta al echipei Real Madrid, Dani Carvajal, va lipsi, miercuri, de la meciul de debut al formaţiei sale în Liga Campionilor, cu Union Berlin, din cauza unei probleme la piciorul drept.
"Are o problemă musculară şi miercuri va efectua noi teste. Am preferat să îl odihnim", a declarat presei antrenorul madrilenilor, Carlo Ancelotti, adăugând că Lucas Vazquez îl va înlocui.
"Jucătorul este bine şi nu credem că este ceva grav", a mai spus el.
Citește și
De asemenea, Carvajal va rata probabil derby-ul madrilen cu Atlético Madrid, de duminică, de pe Wanda Metropolitano.