UPDATE 11:30 | Situaţia este mai delicată decât se credea! FCSB anunţă şapte cazuri de COVID-19 la echipă! Este vorba despre jucătorul Andrei Miron şi mai mulţi membri ai staff-ului: Anton Petrea (antrenor principal), Thomas Neubert (preparator fizic), Horea Codorean (preparator fizic), Sorin Cristof (kinetoterapeut), Bogdan Stoica (analist video) şi Marius Ianuli (team aanager). "Aceştia au fost izolaţi conform reglementărilor aflate în vigoare şi nu prezintă simptome!", se precizează în comunicat.
Ştirea iniţială
FCSB are mari probleme înainte de partida cu Backa Topola, din turul 2 preliminar al Europa League, după ce mai mulţi membri a staff-ului, inclusiv antrenorul principal Toni Petrea, dar şi un jucător, au fost depistaţi cu coronavirus la ultima rundă de teste.
Citește și
Este vorba de antrenorul Toni Petrea, preparatorul fizic Thomas Neubert, unul dintre masori, dar şi de fundaşul Andrei Miron, informează Fanatik, iar aceştia au fost deja izolaţi de restul lotului.
Andrei Miron are COVID-19 - a fost titular cu Voluntari
Andrei Miron este singurul jucător depistat cu COVID-19. Fundaşul a fost titular şi integralist în partida jucată de FCSB sâmbătă seară la Voluntari şi pierdută cu 2-1.
Cum Toni Petrea şi Thomas Neubert nu vor putea face deplasarea în Serbia pentru meciul cu Backa Topola, echipa va fi condusă foarte probabil de secundul Mihai Pintilii, dar şi de, surpriză, principalul din sezonul trecut, Bogdan Argeş Vintilă, care a fost îndepărtat de la prima echipă după sosirea lui Toni Petrea şi a staff-ului acestuia.