România a ajuns în atenţia presei internaţionale din cauza modului în care s-au comportat suporterii care merg la meciuri sub numele ”Uniţi sub Tricolor”, pentru faptul că au afişat la partida cu Kosovo un steag care aducea în discuţie disputa dintre Serbia şi Kosovo.
Fanii tricolorilor au fost taxaţi pentru cele întâmplate, iar publicaţiile internaţionale au reacţionat ferm în privinţa evenimentelor din tribunele Arenei Naţionale.
Citește și
”Independenţa Kosovo este recunoscută de 100 de ţări, inclusiv de Regatul Unit, însă România se numără printre puţinele ţări din Uniunea Europeană care nu o fac. Suporterii români au ridicat şi un banner pe care a stat scris «Basarabia este România» în aceeaşi parte a terenului cu cel cu mesajul anti-Kosovo. Basarabia, care a făcut parte din România în perioada 1918-1940, este împărţită între Republica Moldova şi părţi ale Ucrainei”, a notat BBC.
”Răspunsul restului publicului de pe stadion împotriva ultraşilor a fost exemplar. Cu jocul întrerupt şi jucătorii la vestiare, când ultraşii au început să strige «România, România», restul publicului a răspuns invitându-i să plece «afară, afară».
Jocul s-a reluat, în sfârşit, după mai bine de 50 de minute. Bineînţeles, cu un avertisment serios: «Nu mai cântaţi numele vecinilor noştri. Este ultimul avertisment. În caz contrar, întâlnirea va fi suspendată definitiv». A existat, la mijloc, o încercare de evacuare a ultraşilor… dar nu s-a putut”, a notat Marca.
România, 2-0 contra Kosovo
România a învins Kosovo, scor 2-0, marţi seară, pe Arena Naţională, în grupa I de calificare la Euro-2024. Meciul, întrerupt în minutul 18, din cauza torţelor şi scandărilor, s-a reluat după aproximativ 50 de minute. Golurile au fost marcate de Nicolae Stanciu (83) şi Valentin Mihăilă (90+3).
La Bucureşti, România a început în atac meciul cu naţionala din Kosovo, dar întâlnirea a fost întreruptă în minutul 18. Gruparea Uniţi Sub Tricolor a arborat un banner ibscripţionat „Kosovo este Serbia” şi au scandat acest slogan, iar jucătorii kosovari s-au oprit din joc părăsind terenul.
Arbitrul francez Delajod a suspendat meciul pentru „comportament discriminatoriu” trimiţându-i şi pe tricolori la vestiare. Jocul s-a reluat după 50 de minute, timp în care bannerul din tribună a fost îndepărtat.
În minutul 40 Florinel Coman a cerut penalti, dar după consultarea VAR, arbitrul Willy Delajod nu a acordat nimic. După numai două minute oaspeţii au rămas în zece, după eliminarea lui Vedat Muriqi, care a primit al doilea cartonaş galben.
În repriza secundă tricolorii au primit penalti, în minutul 58, însă portarul Muric a apărat şutul lui Nicolae Stanciu. Căpitanul tricolorilor şi-a răscumpăratt greşeala în minutul 84, când a deschis scorul cu un şut din marginea careului, bară-gol.
Elevii lui Edi Iordănescu au trecut prin emoţii în finalul de meci, când au pierdut balone şi au fost dominaţi. În minutul 88 Moruţan a trimis peste bară, din careu, iar în minutul 89 Alibec a trimis din careu direct în braţele lui Muric. Pe final a marcat Mihăilă (min. 90+3) şi s-a terminat 2-0 pentru tricolori, care au reuşit a treia victorie în grupă şi rămîn neînvinşi.
În grupa I conduce Elveţia, cu 14 puncte, urmată de România (12 puncte). Pe locul al treilea a căzut Israel (11 puncte), pe locul 4 se află Belarus (4 puncte), Kosovo e pe 5, cu 4 puncte, iar Andorra are două puncte şi ocupă ultimul loc în clasament.
Rezultatele înregistrate marţi seara, în grupa I din calificările Euro 2024:
- Grupa I: România – Kosovo 2-0 (N. Stanciu 84, Mihăilă 90+3);
- Grupa I: Israel – Belarus 1-0 (Kanichowsky 90+3);
-
Grupa I: Elveţia – Andorra 3-0 (Itten 49, Xhaka 84, Shaqiri 90+3 penalti).
ROMÂNIA: H. Moldovan – A. Raţiu, Drăguşin, A. Burcă (R. Marin 63), Bancu – Cicâldău (Olaru 77), Screciu – N. Stanciu, I. Hagi (Moruţan 71), Fl. Coman (Mihăilă 71) – G. Puşcaş (Alibec 46). SELECŢIONER: Edward Iordănescu
KOSOVO: Muric – Vojvoda (Beka 81), Amir Rrahmani, Aliti, Paqarada – Zhegrova (Dresevic 63), V. Berisha (Muslija 54), Loshaj , B. Berisha (Albion Rrahmani 81) – Rashica (Hadergjonaj 54), Muriqi. SELECŢIONER: Primoz Gliha
Rezumatul partidei România - Kosovo