Ciprian Tătăruşanu nu va mai continua la AC Milan din vară, însă ar putea continua în Serie A.
Cei de la pianetamilan.it scriu că portarul de 37 de ani este pe radarul celor de la Torino, care îl are între buturi pe Mihai Popa, adus de la FC Voluntari.
Citește și
Torinezii pregătesc mutarea, deoarece titularul Vanja Milinkovic-Savic s-a accidentat şi e nevoie de o soluţie cu experienţă pentru viitorul sezon.
- 48 de goluri în 37 de meciuri a primit Ciprian Tătăruşanu la AC Milan, unde a ţinut poarta ”diavolilor” intactă de 12 ori. Tătăruşanu şi-a trecut în palmares la Milan Serie A din sezonul 2021-2022.
Cine i-a luat locul lui Tătăruşanu la AC Milan
AC Milan a obţinut serviciile portarului Marco Sportiello, ultima dată component al echipei Atalanta.
Sportiello a ajuns la un acord pentru un contract valabil de la 1 iulie 2023 până la 30 iunie 2027. El va purta la Milan tricoul cu numărul 57.