Ianis Hagi, fiul lui Gheorghe, fost căpitan cu 125 de selecţii pentru România, este hotărât să meargă pe urmele legendei tatălui său, scriu jurnaliştii de la Le Figaro, înainte de meciul tricolorilor cu Ţările de Jos, de marţi, de la EURO 2024.
- Suporterii pot urmări toate meciurile turneului final Euro 2024, în direct, în Parcul Titan, pe Insula Euro! În fiecare seară, un DJ va întreţine atmosfera pe insulă. Pe 2 iulie, la ora 21:00, dupa meciul Romania-Olanda, va concerta Cabron. Evenimentul este susţinut de Betano si Hidroelectrica.
Sunt mulţi fii la acest Euro 2024. Marcus Thuram, copilul lui Lilian, în echipa Franţei. Daley Blind, fiul lui Danny, joacă pentru Ţările de Jos. Iar Ianis Hagi are toate intenţiile să calce pe urmele tatălui. "Sunt fericit şi mândru", explică fiul lui Gheorghe, fost mijlocaş la Real Madrid şi Barcelona şi o adevărată legendă în ţara sa natală, "dar mai presus de toate simt o responsabilitate în plus".
Citește și
În vârstă de 25 de ani, jucătorul care poartă tricoul cu numărul 10, ca un omagiu adus tatălui său, ştie cum să joace sub presiune. În urmă cu cinci ani el spunea: "În fiecare zi, încerc să muncesc şi mai mult pentru a-i face fericiţi pe fani. Eu şi colegii mei avem datoria să îi facem fericiţi pe români!".
În faţa Olandei lui Memphis Depay, Ianis Hagi este pregătit să onoreze a 38-a sa selecţie. El rămâne un membru important al echipei tricolore în ciuda timpului limitat de joc - o titularizare şi două apariţii din postura ca rezervă în faza grupelor - şi este deja o figură cheie în echipa la care evoluează de la o vârstă foarte fragedă.
Considerat un cracker, jucătorul format la Academia... Hagi s-a remarcat la un CE de tineret în 2019. După ce a remizat cu echipa Franţei lui Sylvain Ripoll (0-0), România a părăsit competiţia în semifinale, eliminată de Germania (2-4). În acea vară, numele său a fost vehiculat de Manchester City, Ajax Amsterdam şi Sevilla FC. Ulterior, a fost legat de Olympique Lyonnais, dar RC Genk a fost cea care a cheltuit aproape zece milioane de euro pentru a-şi asigura serviciile micului român la câteva zile după competiţie.
De atunci, cariera mijlocaşului ofensiv a fost cu suişuri şi coborâşuri. După ce a descoperit Europa de Vest şi Italia cu Fiorentina (2016-2018), tânărul născut în Istanbul, Turcia, s-a mutat în Belgia înainte de a ajunge rapid în Scoţia. Iniţial împrumutat, el a fost cumpărat de Glasgow Rangers în 2020. Vara trecută, Ianis Hagi a fost împrumutat la Deportivo Alavés.
România, una dintre surprizele EURO 2024
Într-o grupă E foarte echilibrată, tricolorii au devansat Belagia şi i-au trimis acasă pe ucraineni. O clasare pe primul loc ar fi trebuit să le garanteze un adversar accesibil. Cu toate acestea, românii au moştenit Olanda, care a terminat printre cele mai bune echipe de pe locul trei.
"Suporterii noştri sunt incredibili, iar relaţia echipei noastre cu ei este şi ea incredibilă. Acesta este un alt motiv pentru care am jucat bine", se entuziasma Ianis Hagi în timpul fazei grupelor. "Sunt foarte mândru să îl am alături de mine nu doar pe tatăl meu, ci pe întreaga mea familie. Imaginaţi-vă că acum 25 de ani, întreaga mea familie a fost acolo pentru tatăl meu să-l vadă jucând, iar acum sunt aici pentru mine. Sunt foarte mândră. Ei sunt motivaţia mea pentru a continua", a adăugat el.
La EURO 2000, România a cedat în faţa Italiei în sferturile de finală pentru cel mai bun rezultat din istorie. Dacă va câştiga în faţa Olandei, fiul îşi va egala tatăl, căpitanul acelui triumf istoric.