Echipa campioană a Italiei, Napoli, nu se va putea baza pe serviciile portarului Alex Meret timp de o lună, a anunţat, miercuri, presa italiană.
Internaţionalul italian s-a accidentat vineri, în timpul meciului de pe teren propriu cu Monza, scor 0-0, din etapa a 18-a a campionatului Italiei.
Citește și
Examinările "au relevat că suferă de o leziune de nivel 2 la muşchiul semimembranos al coapsei stângi", a precizat marţi seară Napoli.
Clubul, aflat în prezent pe locul 8 în campionatul Italiei, la 17 puncte în spatele liderului Inter, nu a precizat cât timp va fi indisponibil, dar presa italiană estimează că va fi indisponibil cel puţin patru săptămâni şi ar putea lipsi până la 45 de zile.
Napoli, deja lipsită de atacantul său nigerian Victor Osimhen, care va participa la Cupa Africii pe Naţiuni (13 ianuarie-11 februarie), îl va alinia în următoarele meciuri de campionat şi în Supercupa Italiei (18-22 ianuarie) pe Pierluigi Gollini, rezerva lui Meret, care a revenit şi el după o accidentare.