Federaţia marocană de fotbal a anunţat, miercuri, că portarul titular al echipei naţionale a Marocului, Yassine Bounou, va fi apt să evolueze în meciul de joi, împotriva Canadei.
Yassine Bounou a intrat pe teren alături de echipa sa, la meciul disputat duminică, 27 noiembrie, cu echipa Belgiei. Portarul marocan a asistat la momentul intonării imnurilor, dar a avut probleme de sănătate vizibile, suferind de ameţeli, şi a fost înlocuit înaintea startului de meci cu portarul de rezervă Munir El Kajoui.
La conferinţa de presă organizată miercuri, înaintea meciului cu echipa Canadei, selecţionerul Marocului, Walid Regragui a declarat că ”Yassine se simte bine, s-a simţit bine chiar a doua zi după meciul cu Belgia. El rămâne nunărul unu, este unul dintre liderii echipei şi se pregăteşte pentru meciul împotriva Canadei”.