Clubul Orlando Magic a donat 50.000 de dolari unui grup care îl susţine pe candidatul republican la preşedinţia SUA, Ron DeSantis. Sindicatul jucătorilor din NBA a calificat drept "alarmantă" această contribuţie financiară la campania guvernatorului din Florida, "având în vedere recentele comentarii făcute de beneficiar", notează AFP.
Sindicatul jucătorilor din NBA (NBPA) subliniază că donaţia respectivă "nu a implicat susţinerea jucătorilor de baschet".
Într-un comunicat, NBPA a calificat drept "alarmantă" contribuţia financiară la campania guvernatorului din Florida, "având în vedere recentele comentarii ale beneficiarului". Sindicatul jucătorilor, deşi a recunoscut că directorii francizelor NBA au "dreptul de a-şi exprima opiniile politice", le-a cerut acestora să ia în considerare "valorile şi opiniile conducerii şi ale jucătorilor, care pot fi diferite".
DeSantis, criticat pentru anumite poziţii, în special în ceea ce priveşte sclavia
Ron DeSantis, rivalul lui Donald Trump pentru învestitura republicană, a fost criticat pentru că a susţinut noi îndrumări privind modul în care ar trebui să fie predată istoria americanilor de culoare în şcoli.
Într-un pasaj din aceste îndrumări, aprobate la 19 iulie, se sugerează că sclavia a adus "beneficii" victimelor sale, permiţându-le să dobândească abilităţi.
Franciza din NBA s-a apărat subliniind că donaţia a fost făcută la 19 mai, înainte ca Ron DeSantis să îşi lanseze oficial campania.