Petrolul Ploieşti s-a impus categoric contra divizionarei secunde CSC 1599 Şelimbăr scor 4-0. Partida s-a putut vedea în direct pe Prima Sport 1.
Deşi diferenţa de scor a fost mare, antrenorul prahovenilor, Nae Constantin s-a declarat dezamăgit de atitudinea elevilor săi din prima repriză. Tehnicianul abia aşteaptă să îl aibă în teren pe Constantin Budescu.
Citește și
"Când câştigăm, toată echipa e de remarcat. Doar că pentru prima repriză trebuie să avem o discuţie serioasă mâine. Nu e normal să ne prezentăm cum ne-am prezentat, asta e dezamăgirea mea pentru seara asta.
(n.r. despre Budescu) Fotbalul românesc are nevoie de un fotbalist de nivelul lui Budescu. Cred că ne va ajuta mult prin prisma jocului ofensiv. Îmi doresc să revină cât mai repede, dar trebuie să avem puţină răbdare cu el.
Pentru noi, niciun meci nu e uşor în momentul ăsta. Urmează un meci cu echipa campioană în ultimii cinci ani, cu unul dintre cei mai titraţi antrenori din Liga 1. Au jucători internaţionali din mai multe ţări. Nu va fi un meci uşor pentru noi, dar vom încerca să obţinem un rezultat bun", a explicat Constantin, la finele partidei.