- CFR Cluj - KuPs Kuopio (Finlanda), în play-off-ul Europa League. Meciul se joacă pe stadionul din Gruia, de la 18:30 şi e transmis în direct de Look Plus
Tehnicianul campioanei, Dan Petrescu, şi-a schimbat discursul înainte de meciul cu finlandezii. Dacă înainte de partida cu Djurgarden Petrescu spunea că echipa care se va califica va fi favorită cu KuPs, acum tehnicianul vede lucrurile într-o altă lumină: şansele sunt cel mult egale.
"Acum dupa ce KuPS s-a calificat şi am văzut ultimele şase meciuri ale lor, mi-am schimbat părerea. Nu există favorită la acest meci, este o echipa foarte, foarte bună. În acest sezon au cumpărat şase jucători noi, toţi titulari, în acest moment sunt lideri în campionat, au 8 victorii la rând, în precedentele tururi au eliminate alte două campioane. Sincer, am crezut că Djurgarden e peste cei din Finlanda, însă m-am înşelat.
Trebuie să facem un meci perfect dacă vrem să ne calificăm, trecem printr-o formă mai puţin bună. Mi-e puţin teamă de acest meci, noi suntem cam aceiaşi, nici nu ne-am întărit lotul. Ei au doar doi finlandezi în teren, au foarte mulţi străini, au crescut enorm prin aceste achiziţii.
De data asta am trecut prin ce-am trecut şi sunt pregătit de penalty-uri, ne antrenăm mereu cu o zi înainte, însă la meci e altceva, o să repetam şi astăzi penalty-uri. În România nu se mai studiază adversarii, îi studiem doar pe ai noştri, habar nu au cine sunt KuPS. E imposibil să luptăm fără transferuri pe atâtea fronturi, dacă ajungem în grupe vom vedea ce se va întâmpla", a declarat Dan Petrescu înainte de meciul din această seară.
- CFR Cluj - KuPs e LIVE pe Look Plus, astăzi, de la 18:30!