Gluma lui Valeriu Iftime, care l-a propus pe Alin Şeroni (33 de ani) la FCSB nu a fost gustată de Gigi Becali. Marţi, finanţatorul vicecampioanei s-a luat de omologul său din Moldova, căruia i-a transmis că nu e cazul să-i facă lista de transferuri.
Citește și
Becali aleargă de câteva luni după Andrei Chindriş, fundaşul botoşănean dorit şi de Valencia şi Fortuna Dusseldorf, dar şansele ca mutarea să se mai facă sunt foarte mici. Aşa a ajuns Iftime, după accidentările lui Filip şi Nedelcu şi dezertarea lui Planic, să-l propună la FCSB pe Alin Şeroni, colegul lui Chindriş din defensiva moldovenilor. Dar ideea lui Iftime nu i-a plăcut lui Becali: "Ce Şeroni, mă? Cine este ăsta? Nu îl ştiu şi nici nu mă interesează. Nu a ajuns Iftime să îmi facă el mie lista de transferuri. Am ajuns să jucăm în apărăre cu copiii de la echipa a doua. Lăsaţi-mă cu Şeroni ăla că nici nu îl ştiu cine este", a spus Becali, pentru ProSport, când a fost întrebat despre informaţia lansată de Iftime.
"Eu am făcut o simplă glumă. Nu am vorbit serios. Nu sunt dispus să i-l propun pe Şeroni lui Gigi, pentru că el mai are contract cu noi încă un an şi încă am nevoie de el", a reacţionat Iftime, pentru sursa citată, când a aflat că nu e menajat deloc de Becali.