Interesat direct ca Gigi Becali să obţină o sumă mare de bani în schimbul lui Olimpiu Moruţan, Valeriu Iftime îi recomandă patronului de la FCSB să-l forţeze şi mai mult pe tânărul mijlocaş ofensiv şi să-l joace pe poziţia de număr zece.
Citește și
Patronul lui FC Botoşani consideră că folosirea lui Moruţan în bandă e una dintre cauzele care au dus la eşecul FCSB-ului cu CFR Cluj, 0-2 în Gruia, şi cere ca fostul său fotbalist să fie folosit cât mai mult, pentru a putea evolua şi a face pasul spre fotbalul din străinătate. Cunoscut pentru afacerile pe care le face cu Becali, Iftime continuă să-i recomande la FCSB pe Haruţ şi Chindriş, fundaşii de la tineretul naţionalei:
"Am 10% din Moruţan. Eu cred mult în acest copil, dar doar dacă joacă număr 10. Ei câştigau dacă el juca număr 10 cu CFR Cluj. El avansa cu mingea la picior indiferent câţi de mulţi adversari avea în faţă. În bandă nu are viteză, nu e locul lui acolo. Nu înţeleg…El avansează cu mingea în faţă, dă pase filtrante, e altruist.
El trebuie forţat, jucat. Moruţan trebuie jucat, nu să îl scoţi după o greşeală. La FCSB sunt jucători de senzaţie…. Luaţi-l pe Coman, Olaru, Man. Ar trebui să aibă în spate şi un fundaş ca Haruţ sau Chindriş", a spus Iftime, marţi, pentru ProSport.