Poli Iaşi a bifat două transferuri, la insistenţele lui Daniel Pancu, care în acest moment are un lot subţire, în pauză de iarnă fiind puşi pe liberi mai mulţi fotbalişti. Moldovenii au acorduri cu doi jucători străini, care vor ajunge în România în foarte scurt timp şi vor semna contracte, dacă vor trece de vizita medicală.
Primul este Rafael Acosta, un mijlocaş de 31 de ani din Venezuela. Acesta nu a mai jucat din luna martie şi este posibil să aibă probleme cu pregătirea fizică, fiind puţin probabil să fie folosit în scurt timp. Ultima dată a fost legitimat în Cipru, la Olympiakos Nicosia.
Citește și
Al doilea fotbalist este Uros Djuranovic, din Muntenegru, ţară pentru care a jucat în reprezentativa U-21. El este un atacant de 26 de ani, care ultima dată a evoluat la Radnicki Nis, unde a jucat constat şi faţă de Acosta ar putea fi utilizat chiar în următoarea partidă din Casa Liga 1.
- Acosta este cotat de cei de la Transfermarkt la suma de 200.000 de euro, iar Djuranovic la 300.000 de euro.