Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a publicat motivarea deciziei luate pe 28 martie de a retrimite la rejudecare procesul pentru palmares dintre CSA Steaua şi FCSB, la Curtea de Apel.
ÎCCJ a explicat că ”instanţa de apel a dat dovadă de un formalism excesiv” şi că mai multe aspecte au ”determinat o incorectă şi insuficientă stabilire a cadrului procesual obiectiv”.
Citește și
Motivarea ÎCCJ în privinţa procesului dintre CSA Steaua şi FCSB
”Înalta Curte reţine că, în examinarea motivelor invocate în calea de atac, instanţa de apel a dat dovadă de un formalism excesiv, care trebuie evitat din perspectiva respectării dreptului de acces la un tribunal, prevăzut de art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor Omului şi a libertăţilor fundamentale.
Astfel cum a reţinut Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa constantă, o interpretare deosebit de riguroasă dată de instanţele interne unei norme de procedură, cu un formalism excesiv, poate fi de natură a priva părţile de dreptul de acces la un tribunal (cauza Perez de Rada Cavanilles c. Spaniei, p. 49; cauza Sotiris et Nikos Koutras ATTEE c. Greciei, p.20, cauza RTBF c. Belgiei, p. 71-72, 74).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudenţa sa constantă că "dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenţie, include printre altele dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenţia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective [...] acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real «ascultate», adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina «instanţei» obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa [...]."
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în Hotărârea din 27 octombrie 1993, pronunţată în Cauza Dombo Beheer BV împotriva Olandei, în sensul că fiecare parte la un proces trebuie să beneficieze de o posibilitate rezonabilă de a-şi expune cauza în faţa instanţei, inclusiv în ceea ce priveşte probele, în condiţii care să nu o dezavantajeze în mod semnificativ în raport cu partea adversă. Principiul egalităţii armelor - unul din elementele noţiunii mai largi de proces echitabil şi componentă importantă a unei apărări efective într-un proces cu caracter judiciar - impune fiecărei părţi să i se ofere posibilitatea rezonabilă de a-şi susţine cauza sa în condiţii care să nu o plaseze într-o situaţie de net dezavantaj în raport cu "adversarul" ei. Aşadar, principiul egalităţii armelor semnifică tratarea egală a părţilor pe toată durata desfăşurării procedurii în faţa unui tribunal, fără ca una din ele să fie avantajată în raport cu cealaltă parte din proces (Hotărârea din 23 octombrie 1996, pronunţată în Cauza Ankerl împotriva Elveţiei, paragraful 38).
Înalta Curte reţine că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 204 C. proc. civ., de vreme ce, în cauză, nu s-a verificat aplicarea principiului disponibilităţii, din perspectiva limitelor învestirii instanţei cu privire la cererea conexă. Or, prioritar pentru instanţă era să stabilească obiectul cererii, modificarea acesteia în temeiul art. 204 din cod, fiind ulterioară determinării limitelor învestirii instanţei. Examinarea dispoziţiilor legale menţionate devenea incidentă numai după ce instanţa clarifica perioada de timp pentru care s-a formulat petitul principal, în special pentru 2003-2017, aşa cum rezultă din conţinutul cererii.
Consecinţa acestei modalităţi de analiză a motivelor de apel a determinat o incorectă şi insuficientă stabilire a cadrului procesual obiectiv din perspectiva cererii conexe, generând o încălcare a dreptului de dispoziţie al părţilor, aşa cum acesta este reglementat de art. 9 alin. (2) C. proc. civ., a dreptului la apărare prevăzut de art. 13 C. proc. civ. şi a dreptului la un proces echitabil conform art. 6 C. proc. civ., motiv pentru care se impune admiterea recursurilor şi casarea deciziei şi a încheierii recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel”, se arată pe site-ul ÎCCJ.
