Organizatorii turneului de la Wimbledon au anunţat premii record de 50 de milioane de lire sterline pentru competiţia de luna viitoare. Campionul şi campioana la simplu vor primi câte 2,7 milioane de lire sterline, relatează BBC.
Campionii de anul trecut, Carlos Alcaraz şi Marketa Vondrousovan, au primit atunci câte 2,35 milioane de lire sterline.
Citește și
Există, de asemenea, o creştere de 35% a premiilor pentru probele în scaun cu rotile, fondul total crescând la un milion de lire sterline, deşi acest lucru reflectă parţial o creştere a dimensiunii tabloului.
Premiile totale sunt în creştere cu 11,9% faţă de turneul de anul trecut. Învinşii din primul tur la simplu vor primi câte 60.000 de lire sterline - ceea ce reprezintă o creştere de 5.000 de lire sterline.
Fondul total de premii este cu 5,3 milioane de lire sterline mai mare decât anul trecut şi s-a dublat de la 25 de milioane de lire sterline în 2014.
Banii pentru competiţia de calificare vor creşte, de asemenea, cu 14,9%.
Turneul de la Wimbledon va începe la 1 iulie şi se va încheia la 14 iulie.