Rapid pare că se îndreaptă către drumul cel bun, după perioada dificilă din ligile inferioare. La echipă a venit milionarul Dan Şucu, care este decis să facă din echipă o adevărată forţă în Superligă.
Totuşi, recent au fost făcut dezvăluiri incredibile despre Victor Angelescu, omul care deţine 30% dintre acţiunile de la Rapid.
Citește și
Impresarul Florin Manea a lucrat la Rapid şi a plecat din funcţia de director sportiv al echipei în 2020. Din vara lui 2022, el se judecă cu Giuleştenii, unde revendică 20 la sută din transferul lui Rareş Ilie la Nice, potrivit unui contract de colaborare de management sportiv pe care l-a încheiat cu echipa în 2018.
Acest lucru presupune ca impresarul să primească un bonus de succes de 30% pentru fiecare transfer făcut de echipa din Giuleşti.
Manea a făcut mai multe dezvăluiri despre Victor Angelescu şi l-a acuzat pe finanţatorul clubul că scoate bani de la echipă sub formă de comisioane, la transferurile pe care Rapid le reuşeste.
”Când am plecat de la Rapid, am avut o discuţie şi mi-a propus aşa: «Facem o firmă noi doi, Florine, semnezi cu toţi jucătorii şi îi vindem. Pe toţi de la Rapid ţi-i dau ţie şi facem jumătate-jumătate».
Din acei 30% pe care îi am la Rareş Ilie, 15% trebuia să îi dau lui. Am mai spus-o şi nu mă crede nimeni. Mi-au zis că nu au bani (n.r. - să îi plătească salariul), eu am spus că vreau 15% din viitorul transfer al lui Rareş Ilie. Şi el a zis: «Nu, îţi dăm 30%, ca să ne dai nouă 15 înapoi». Lui şi celor care erau acolo în acel moment. (...)
Fura bani, cum a furat şi la cehul (n.r. - Angelescu a fost director pe Europa al companiei cehe APS Holding)... bine, nu mai zic. Îmi pare rău că am zis asta, mă iertaţi domnul Angelescu. Nu vreau să zic asta (n.r. - se uită spre cameră).
Ăsta este purul adevăr. De la «cumpăna» din 2004, am decis să nu mai mint. Omit câteodată acasă, nu pot să zic chiar totul. Dar nu mai mint, spun lucrurilor pe nume. Lumea mă înjură: «Băă, iei banii de la Rapid!» Dar când auzi că un finanţator vrea să scoată bani din club nu spui nimic?”, a precizat Manea, în studioul Gazetei Sporturilor.
”Ei nu au cu ce să se apere, există un contract. Ei spun că mi-a expirat contractul în 2021 şi ei l-au vândut [pe Rareş Ilie] în 2022. Da, dragii mei, dar la TAS lumea înţelege că nu poţi vinde un jucător în un an sau doi. În momentul în care se produce efectul, trebuie să plăteşti.
Există cazuistică, de asta o să piardă 100%. Până pe 29 trebuie să depună ei întâmpinare la ce le-am trimis eu. Se judecă în România, dar probabil vom ajunge la TAS, pentru că un judecător din civil nu ştiu dacă înţelege ce înseamnă.
Exista la Barcelona, când a venit Neymar, unul cu 3%. Când a fost vândut la PSG pe 200 şi ceva de milioane, i-a trimis Barcelona 6 milioane. Nu mai aveam contract, OK, nu mă mai plăteşti, dar alea rămân!”, a spus Manea.
Mai mult decât atât, Florin Manea şi-a continuat războiul cu Victor Angelescu.
”Victor Angelescu i-a trădat pe toţi din jurul lui! A luat Rapidul pe nimic, i l-a dat jumătate Nicolescu. A luat sigla aia cu 400.000 de euro. Atât! Şi a luat jumătate de Rapid. Apoi l-a dat afară pe ăla cu care a început proiectul. L-a dat afară pe Burcă, l-a dat afară pe Pancu, m-a dat afară pe mine! Mă rog, s-a întrerupt contractul.
De faţă cu mine a zis: «Cât trăiesc eu, Daniel Niculae şi Maftei nu au ce să caute la Rapid». Ia uite-i (n.r. - amândoi sunt angajaţi la club acum). Mi se pare un om foarte periculos, te vinde la colţ de stradă ca să-şi vadă el interesul, nu are nicio treabă.
Acum deţine 30% dintr-un brand care creşte, pe care l-a luat cu 500.000 de euro. Dacă scoate extras contabil, se vede că în 3 ani la Rapid a băgat maximum 1,2 milioane. Din punct de vedere al businessului, jos pălăria. Practic a luat cu 1,7 milioane ceva care acum face 10 milioane de euro! Sau minimum 7-8.
Gândeşte-te că Nicolescu este avocat şi a pierdut în instanţă pe un contract făcut de el. Dacă îl dădea afară după 3 ani, trebuia să îi dea 3 milioane. L-a dat afară după 3 ani şi nu a văzut niciun milion. Nu ştiu nici dacă le-a dat banii oamenilor primarului (n.r.- la un moment dat, Liviu Goncea a deţinut 48% dintre acţiuni). Deci omul este un escroc internaţional, ai înţeles?
Nu, glumesc. E o glumă a mea, ştii că şi ţie îţi spun «escroc», sau tu mie... Din punctul meu de vedere, maşinaţiile machiavelice pe care le-a făcut l-au adus în poziţia asta. Tot respectul. Nu l-am acuzat de nimic, eu vorbesc din ce s-a întâmplat.
Vrei să îţi spun ceva? Eu chiar mi-am dat seama că-l apreciez, a fost dibace rău de tot. Cât am fost cu el, am avut o relaţie bună. Apoi s-a stricat puţin, că a început el să vorbească prost despre mine.
Bă, treziţi-vă... Mă acuză pe mine că nu sunt rapidist, că nu ştiu ce. Dar eu nu am luat un leu de la Rapid! Ăsta vă devalizează de ani de zile...”, a spus impresarul.