Billel Omrani nu va mai rămâne din vară în fotbalul românesc. Anunţul a fost făcut de preşedintele campioanei, Cristi Balaj. Francezul a fost dorit cu insistenţă de FCSB, iar în paralel cei de la CFR Cluj au dorit să îi prelungească, dar fotbalistul a decis să evolueze în afara graniţelor.
”Omrani îşi doreşte să se transfere afară, noi îl şi sprijinim, mai ales Dan Petrescu, în acest demers. El are o luptă interioară pentru că se simte foarte bine la Cluj, are şi o iubită care a reuşit oarecum să-l redreseze şi să-l ţină sub control.
Nu putem decât să ne bucurăm, atât pentru el, cât şi pentru ea, dar şi pentru club. Petrece foarte mult timp cu Dan Petrescu, merg împreună la piscină.
Având o relaţie specială cu Dan Petrescu e normal să-l folosească în continuare. Noi, comunicând cu Omrani, clar nu există nicio suspiciune că nu face tot ce depinde de el pentru a reuşi să ne îndeplinim obiectiv, el având anumite bonusuri pe care le va lua dacă vom câştiga campionatul”, a declarat Cristi Balaj, la Pro X.
Citește și
- 47 de goluri şi 38 de pase decisive, în 201 jocuri oficiale, şi-a trecut în cont Billel Omrani pentru CFR Cluj, la care evoluează din toamna anului 2016.
- 1,6 milioane de euro este cota de piaţă a lui Billel Omrani, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.